WhatsApp, mai aproape de a deveni Revolut: schimbarea surprinzătoare, confirmată

de: Alexandru Puiu
29 11. 2021

WhatsApp continuă transformarea dintr-o aplicație de chat într-una care să-ți rezolve o sumedenie de probleme. Cea mai recentă actualizare gravitează în jurul administrării finanțelor.

WhatsApp Pay este un mecanism de plată, foarte similar cu Revolut, care îți permite să primești și să dai bani prin mesajele pe care le expediezi sau le primești. Din păcate, datorită complexităților legislative din spatele unui astfel de serviciu, ritmul de propagare al funcționalității la nivel global este unul destul de lent.

WhatsApp Pay mai crește un pic

După ce a făcut valuri în Brazilia, a doua cea mai importantă țară pentru WhatsApp după numărul de utilizatori, serviciul de plăți WhatsApp se extinde acum și mai mult în India, prima piață a gigantului deținut de Meta (ex-Facebook).

National Payments Corporation din India, un fel de autoritate financiară centrală a statului, a aprobat extinderea funcționalității WhatsApp Pay de la 20 de milioane de utilizatori la 40 de milioane de utilizatori.

Pe de o parte, aceasta este o veste bună pentru compania lui Mark Zuckerberg. Pe de altă parte, ar fi trebuit eliminat orice prag, iar funcția să poată fi utilizată fără probleme în orice colț al Indiei. Nu de alta, dar cei 40 de milioane de utilizatori care pot folosi WhatsApp Pay reprezintă doar 8% din cei 500 de milioane de utilizatori de WhatsApp din această țară.

Dacă limita ar fi fost eliminată complet WhatsApp Pay s-ar fi putut gândi mai serios la extinderea serviciului de plăți în alte colțuri ale mapamondului, precum România. În plus, chiar și în India, ar fi putut concura de la egal la egal cu Google Pay, PhoneP și Paytm, care au o popularitate similară în cea mai mare piață a WhatsApp.

Ca referință, WhatsApp Pay utilizează platforma de plăți UPI (Unified Payments Interface) și s-a lansat în beta în februarie 2018, ieșind ulterior din beta abia în luna noiembrie a anului trecut. Momentan, serviciul poate fi folosit în Brazilia și India.